" Arţahul şi-a reînnoit Parlamentul în cadrul alegerilor organizate pe 23 mai a.c. Nu este sigur că Ashot Ghulyan, Preşedintele Parlamentului îşi va păstra poziţia, datorită unei schimbări în repartizarea celor 33 de deputaţi care compun Parlamentul. În 2010, numărul total de parlamentari care au fost aleşi prin reprezentare proporţională a fost de 17 (faţă de 11 în legislatura precedentă). Ceilalţi deputaţi sunt aleşi de către circumscripţiile electorale, prin vot majoritar — 16 deputaţi în 2010, în comparaţie cu 22 în 2005. Apoi, procentul minim (prin vot proporţional) care trebuie atins de către un partid pentru a putea intra în Parlament a fost redus de la 10% la 6% în 2010, ceea ce ar fi trebuit să contribuie la diversificarea componenţei Parlamentului. Partidul comunist a eşuat, adunând doar 4,8% din voturi la nivelul întregii Republici.
Dacă în cadrul alegerilor precedente (2005) Partidul "Arţahul Democrat" (Arţahi Joghovrtakan Kusakţutiun, AJK), partidul preşedintelui precedent al Republicii, Arkadi Ghukassyan,câştigase, alegerile din 2010 au fost marcate de o victorie absolută a partidului Azat Hayrenik (Patria Liberă), condus de Araik Harutyunyan, prim ministrul actual. S-a constatat, în schimb, un recul al tuturor celorlalte partide, în frunte cu FRA Daşnacţutiun (Federaţia Revoluţionară Armeană), care a pierdut 2000 de voturi faţă de 2005 (când făcea parte dintr-o alianţă din care a rămas, apoi, singurul partidi care a participat din nou la alegeri).
Pe durata alegerilor au fost prezenţi mai mult de 100 d observatori internaţionali din mai multe ţări – în principal din Armenia şi din Rusia, dar şi din Marea Britanie, SUA, Canada, Ucraina, Australia, Franţa ş.a.m.d., dar şi numeroşi observatori independenţi.
Deşi cea mai mare parte a acestor osbervatori au evaluat alegerile ca fiind 'conforme cu standardele internaţionale în domeniu', după ce am fost prezentă aici pe toată durata atât a campaniei electorale, cât şi a alegerilor propriu zise, de dis de dimineaţă de la deschiderea urnelor şi până târziu în noapte la sfârşitul numărătorii voturilor (spre deosebire de observatori, care au fost prezenşi doar în ziua alegerilor, şi atunci nu mai mult de două ore, trebuind să viziteze mai multe secţii de votare), îmi iau libertatea de a nu fi întru totul de acord.
În ceea ce priveşte campania electorală, ceea ce mi s-a părut nu similar, ci la fel ca în România, a fost campania agresivă dusă de principalele două partide care se luptau pentru putere. 'Mita electorală' este aceeaşi. Cu vreo 3 zile înainte de alegeri eram în vecini, la o cafea şi o poveste, când, dintr–o dată, fetiţa cea mică a familiei intră ca o furtună înăuntru, spunând că "Mami, am fost afară şi am văzut că e o maşină cu poza lui Vladimir pe uşă unde se dă ulei şi făină". Partidele politice au împărţit şi aici diferite produse imprimate cu logo–ul şi mesajul lor de campanie – eu am văzut pungi şi calendare de acest fel.
Chiar şi concertele organizate de partide după un miting în cadrul căruia îşi expun programul sunt la fel. Am participat la un asemenea miting şi concert. Trebuie să recunosc că mitingul în sine mi s–a părut neinteresant, deoarece nu a tratat ceea ce ar fi trebuit să trateze – cum intenţionează partidul respectiv (de orientare socialisto–naţionalistă) să contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale locuitorilor, ce program social sau economic are, etc. Din aproape două ore cât a durat mitingul, doar 10minute au fost consacrate acestor subiecte, mult mai concrete şi de aceea mult mai importante, restul timpului s–a vorbit despre conflict şi despre implicaţiile sale. La sfârşit, când a venit timpul întrebărilor, un "cetăţean turmentat" şi în vârstă a aruncat o săgeată: "Eu am o pensie foarte mică, abia apuc să îmi plătesc facturile şi să pun o pâine pe masă. Mie cine îmi va mări pensia şi când" ? Cum nu vii tu, Caragiale....
Însă ceea ce mi s–a părut oarecum diferit au fost o serie de fărădelegi şi/sau nereguli, dintre care câteva peste măsură. Una este lipirea de afişe electorale pe clădirile instituţiilor publice, de exemplu pe uşile Ministerului Culturii sau pe geamurile unei şcoli din oraş. Alta este o situaţie concretă întâlnită in ziua alegerilor în legătură cu documentul de identificare folosit de către un alegător. Neluând în seamă faptul că în Arţah n uexistă buletine sau cărţi de identitate, ci doar paşapoarte. Cei mai mulţi alegători s-au identificat cu paşaport...armenesc. Însă când un alegător s-a prezentat cu paşaport de Karabagh (a fost prima dată când am auzit de existenţa unui asemenea paşaport), nu i s-a dat voie să voteze cu acesta, până nu a obţinut un fel de adeverinţă de la locul de muncă Prin urmare, se pare că singurul document de identificare oficial acceptat care să permită unui cetăţean al Arţahului să îşi exercite dreptul la vot este un paşaport...al Republicii Armenia. Şi Arţahul este un stat independent...
În cea de–a treia situaţie am fost implicată personal, dar indirect. În ultima săptămână înainte de alegeri, am avut o urgenţă medicală – o arsură de gradul 2 (mă arsesem accidental cu o soluţie chimică) din cauza căreia a trebuit să merg la spital. Odată ajunsă acolo, constat că nici în cabinetul doctoriţei, nici pe holuri nu este aproape nimeni. După câteva minute reuşesc totuşi să dau de secretara doctoriţei, pe care o cunosc personal şi care îmi explică că toată lumea este 'la miting' şi că 'este absolut obligatoriu să fie acolo' şi că 'nimeni nu poate lipsi'.
Dacă în timpul mitingului ar fi venit cineva grav rănit sau pe moarte...?
Traseismul politic este şi el prezent – am aflat că una dintre personalităţile marcante ale oraşului a susţinut activ (adică s–a ocupat de organizarea şi activitatea sediului de campanie pe toată durata acesteia) unul dintre principalele şi cele mai puternice partide în cadrul alegerilor de acum 5 ani, iar în cadrul alegerilor din acest an am constatat personal că a făcut acelaşi lucru pentru celălalt partid. Chiar am primit un afiş electoral de format mare, colorat şi frumos, precum şi mai multe pliante de prezentare ale partidului.
Deci nimic nou sub soare.
Şi totuşi, "apa trece, pietrele rămân"...
Cristina Popa " *
* - articol publicat în ziarul Ararat (http://www.araratonline.com/?p=1762 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu