luni, 25 octombrie 2010

Aşchia din ochii altora sau grinda din ochii noştri?

http://www.youtube.com/watch?v=JZu2zqFE_gI

"Scurtă înregistrare înfăţişând distrugerea de către soldaţi azeri a mai multor khacikaruri (cruci sculptate în piatră, uneori folosit pe post de pietre de mormânt, specifice arhitecturii armeneşti) din cimitirul armenesc, vechi de mai multe secole, din localitatea Djulfa, aflată în provincia Nakhichevan a Azerbaijanului, la graniţa cu Iranul" – aşa scrie în rubrica "Descriere" a videoclipului New Tears of Araxes (Noile lacrimi ale Araxului), pe site-ul Youtube (link!). În videoclip văd câţiva oameni, încărcând pietre cu lopeţi în nişte camioane.

Apoi camera video face zoom (se apropie, pt fanii lui Pruteanu, nu ştiu cum să zic altfel) şi observ destul de clar pe aceste pietre urme de sculptură specifică khacikarurilor. Partea armeană a sufletului meu imediat se revoltă: "Ce barbari!".

Ulterior, am descoperit un site întreg dedicat acestui cimitir şi vandalizării lui, incluzând pozele rarelor câtorva khacikaruri salvate de la distrugere şi transportate fie în străinătate, către diferite comunităşi armene, fie în Armenia, precum şi pozele poligonului bazei militare construite pe locul cimitirului, semănând cu chelia unui ţăran: roşiatică, uscată şi bătută de soare.

Rămân de aceeaşi părere: este revoltător. Şi totuşi...

În dimineaţa în care am plecat spre Ţiţernavank, am făcut aproape un kilometru pe jos de la intersecţia străzilor Manuchian cu Proşian, unde se află blocul nostru, până la intersecţia cu drumul care duce spre Erevan. Tot atunci am descoperit un lucru cel puţin la fel de revoltător ca şi cele descrise mai sus.

Pe această stradă (al căre nume recunosc că l-am uitat, oare nu o fi Ghazanceţoţ?), care urcă uşor dinspre intersecţia Manuchian-Proşian, se mai află şi staţia de epurare a apei care serveşte oraşul nostru de 3000 de suflete. De la staţia de epurare până la intersecţia cu drumul Erevanului până nu demult nu era nici măcar pietriş. La începutul anului, autorităţile au fost în sfârşit de acord cu începerea lucrărilor de asfaltare, găsind de ase

menea, şi fondurile necesare. Nefiind o porţiune mare de drum, nu a luat mult timp să se găsească o firmă care să înceapă executarea lucrărilor, nici ca să le termine. Undeva pe la sfârşitul lui august, lucrările erau deja terminate.

Conform procedurilor bine cunoscute, înainte de punerea stratului de asfalt fierbinte, se pune cel puţin un strat de pietriş, pentru stabilizare. Pentru ca această stabilizare să fie cât mai eficientă, este bine să se pună măcar 2-3 straturi de pietriş, de diferite mărimi, începând cu cea mai mică (cel mai mărunt pietriş) şi punând la suprafaţă pietrişul de cea mai mare mărime. De când sunt aici, am observat mai multe lucrări de renovare-asfaltare a câtorva străzi, care au avut loc într-un număr destul de mare acest an; peste tot era folosit

doar pietriş de cea mai mare mărime, rezultând într-o structură instabilă pe termen lung. Din acest motiv ne aflăm în situaţia în care drumurile au nevoie de renovare la fiecare 2-3 ani.

În legătură cu lucrările de renovare ale străzii de care vorbeam mai sus, am observat un lucru cel puţin ciudat la prima vedere: muncitorii spărgeau, tăiau, mărunţeau nişte pietre mari, ciudat de drept tăiate, care la capete aveau ceva ce semăna a capitel. M-am gândit că or fi coloanele vreunei clădiri vechi, distruse — aici nu este ceva ieşit din comun să demolezi o clădire pentru a folosi materialul la construcţia alteia —. Pe marginea drumului erau mai multe din aceste pietre mari şi drept tăiate, iar pe unele am observat şi nişte cruci sculptate, precum şi inscripţii în limba armeană (!). Am fost lămurită că în zonă se afl

ă un vechi cimitir armenesc, de mai multe secole. Şi toate acestea s-au petrecut cu aprobarea tacită a autorităţilor...

În Şuşi, armenii şi azerii au convieţuit multă vreme, cartierul de sus (Verin Tah sau mai simplu, "verev", adică "sus", întreg oraşul aflându-se pe o stâncă) fiind cartierul locuit de armeni (aici se află şi strada descrisă), iar cel de jos, cel locuit de azeri (astăzi numit "nerkevi tahamas", adică "cartierul de jos", sau simplu "nerkev", adică "jos"). Cimitirul musulman se află la ieşirea din oraş, în apropierea drumul spre Stepanakert, oraş aflat deja în vale.

Mai pe înţelesul tuturor, noi ne plângem că turci şi azerii ne-au distrus patrimoniul cultural, bisericile, cimitirele ş.a.m.d., dar în acelaşi timp noi, "la noi acasă", avem atât respect încât construim drumuri cu pietrele de mormânt ale strămoşilor noştri.

Frumos...

Niciun comentariu: