Monte, nu te vom uita...

Monte Melkonian ar trebui să fie un exemplu


nu doar pentru armeni, ci şi pentru toată lumea, în general. Şi pentru cei ce se vor patrioţi, în particular...

S-a născut şi a cresut în SUA, California, ca un copil tipic american. Apoi, ajungând la vârsta întrebărilor şi răspunsurilor greu de găsit, interesul pentru originile sale îi este trezit de una din profesoarele sale de la şcoală - "de unde vii?", apoi, la răspunsul acestuia care indica statul California, o nouă întrebare: "de unde vin strămoşii tăi?". După ce şi-a încheiat studiile universitare tot în California, la Universitatea Berkeley, specializându-se pe Arheologie şi Istoria Veche a Asiei, a părăsit continentul american în primăvara lui 1978 pentru a deveni profesor de limba engleză în Iran. În Iran a participat la mişcarea îndreptată împotriva Şahului, organizând chiar un protest al profesorilor din şcoala unde preda, în Teheran.
Războiul civil din Liban îl găseşte în Beirut, participând la apărarea cartierului armenesc împotriva forţelor de extremă dreaptă. În această perioadă, devine membru al miliţiei Daşnacilor şi participă la mai multe lupte de stradă. Până în acest timp, învaţă limba armeană (pe care nu o cunoştea înainte), adăugând-o la celelalte limbi pe care le cunoştea deja - engleză, franceză, spaniolă, japoneză, turcă , arabă, italiană şi kurdă. Tot în această perioadă o cunoaşte şi pe confidenta şi viitoarea sa soţie, Seta Kbranian.
În 1980, Monte este înrolat în ASALA, organizaţie militaristă care are ca obiectiv răzbunarea pentru victimele Genocidului din 1915 şi care intenţionează să atingă aceste obiective prin metode teroriste - atacarea ambasadelor turciei din diferite ţări, asasinarea diferitor diplomaţi turci, etc. Până în 1983, când ASALA se desparte violent în două facţiuni opuse, Monte participă la operaţiunile acesteia, contribuind, de asemenea, la ziarul organizaţiei, Hayastan.
În Noiembrie 1985, după ce participă la procesul lui Levon Minassian, care jefuise o bancă, este arestat şi condamnat la 6 ani de închisoare pentru posesie de acte false (paşaport fals) şi posesie ilegală de arme. Execută trei ani din această pedeapsă în diferite închisori, apoi ajunge în Yemen, unde o regăseşte pe Seta, cu care va trăi un an şi jumătate ăn diferite ţări din Europa de Est, în relativă sărăcie, fiind martori la dezintegrarea regimurilor respective, unul după celălalt.
În Octombrie 1990, Monte ajunge în Armenia (încă) sovietică şi lucrează la Academia de Ştiinţe, pregătind un studiu monografic despre sculpturile din era Urartiană din peşterile din Armenia şi din ţările vecine. În August 1991, Monte şi Seta se căsătoresc la Mănăstirea Geghard.
Având în vedere atmosfera care domina în Erevan, şi nu numai, lui Monte i-a fost imposibil să nu ajungă la anumite concluzii.
Armenia se afla în faţa unor probleme economice şi politice care deveniseră mai clare şi se acutizaseră. Noile forţe politice, care doreau să distrugă Uniunea Sovietică, aveau să ducă Armenia , în opinia lui Monte, într-o direcţie care nu ar fi făcut altceva decât să exacerbeze criza în care se afla ţara şi să creeze mai multe probleme. Erevanul nutrea iluzii grandioase în legătură cu Vestul, fiind totodată dominat de o atmosferă şovinistă.
Uniunea Sovietică era de acum fără viitor, şi anii care aveau să urmeze, aveau să aducă multe pericole pentru Armenia. Concentrându-şi atenţia şi energia pe Karabagh, a ajuns să aibă convingerea fermă că dacă Azerbaijanul reuşea în a expluza armenii din Karabagh, ar fi înaintat apoi spre Zangezur şi alte regiuni ale Armeniei. "Dacă pierdem Arţakhul, ne apropiem de ultimele pagini ale istoriei noastre", spune Monte.
În septembrie 1991, îl găsim pe Monte în regiunea Şahumyan, în Nordul Karabaghului, unde participă la lupte timp de 3 luni, contribuin d la eliberarea satelor Erkej, Manaşid şi Buzlukh.
În februarie 1992, ajunge în Martuni, în sudul Karabaghului, ca şi comandant regional. Schimbările se fac văzute şi simţite imediat: populaţia se simte mai în siguranţă, pe măsură ce azerii sunt treptat împinşi înapoi şi pe măsură ce aceştia au din ce în ce mai mare dificultate în a bombarda cartierele rezidenţiale ale Martuniului.
În Aprilie 1993, Monte Melkonian este unul dintre principalii strategi militari care a plănuit şi condus, apoi, operaţiunea de capturare a regiunii Kelbajar (Karvadjar), care se află între Karabagh şi Armenia. Forţele armene au capturat regiunea în 4 zile de lupte crâncene, având mai puţini morţi decât inamicul.
Monte Melkonian este ucis pe 12 iunie 1993, în satul abandonat Merzuli, din districtul Aghdam,

şi înmormântat, mai târziu, în cimitirul militar Yerablur, din Erevan.

Pe 12 iunie am avut ocazia să particip la ceremoniile de comemorare care au avut loc în Aghdam, apoi în Martuni.

Ceremonia care a avut loc în Aghdam a fost extrem de scurtă, practic nimeni nu a vorbit, nu s-a întâmplat nimic special, doar o simplă depunere de coroane şi flori lângă peretele unde Monte şi-a dat sufletul. Acest perete a fost păstrat, recondiţionat şi pe el s-au inscripţionat faimoasele cuvinte ale lui Monte:

"Dacă pierdem Arţakhul, ne apropiem de ultimele pagini ale istoriei noastre".

Peretele era flancat de câte un soldat pe fiecare parte. Printre cei prezenţi s-a aflat Ministerul Apărării, Movses Hakobyan, precum şi o delegaţie formată din reprezentanţi ai Asociaţiei pentru Sprijinul Patrioţilor Armeni, asociaţie din Franţa care furnizează materiale şi echipament medical spitalelor militare din Arţah.

Atmosfera mi s-a părut mai mult decât solemnă – dacă ar fi fost muşte pe acolo, le-aş fi auzit. dar nu erau. Era prea cald. Pe drumul ce ducea spre acest loc, am trecut pe lângă una din bazele militare cele mai apropiate de linia de front. Mi se semnala în mod constant de către membrii delegaţiei că „vezi tufişurile alea acolo, la marginea orizontului? Trebuie să fie vreo nu mai mult de 2km. Dincolo de ele sunt azerii”. Eu care niciodată nu am fost atât de aproape de o zonă cu o asemenea semnificaţie, care nu eram familiarizată nici cu armata, nici cu orice ţine de război, tehnic vorbind, am avut o reacţie...hai s-o spun pe româneşte: mi s-a făcut frică.

Dar în jur era o linişte mormântală, un peisaj aproape deşertic. Aghdamul a fost cândva un oraş prosper, un nod comercial, cu 160.000 de locuitori. Astăzi, tot Arţahul are 140.000 de locuitori, iar din fostul Aghdam mai rămâne doar o mare de ruine triste, invadate de ierburi, tufişuri sălbăticite. Pe alocuri am observat şi rodii înfloriţi. De apă potabilă nici nu mai vorbesc...

În Martuni, s-a ţinut o ceremonie de comemorare în casa de cultură. Casa de cultură şi primăria se află uan lângă cealaltă, iar între ele se află o statuie a lui Monte Avo Melkonian. Manifestarea a început cu câteva alocuţiuni rostite de apropiaţi ai lui Monte, foşti soldaţi, mame ale unor soldaţi morţi în război şi de reprezentanţi ai administraţiei locale. Apoi câţiva tineri au interpretat cântece patriotice, precum şi compoziţii proprii dedicate lui Monte.

Însă cel mai impresionant a fost tânărul al cărui nume nu îmi vine în minte, care a cântat Dle Yaman, acompaniat la duduk şi înconjurat doar de lumânări, precum şi câţiva dintre copii de la grădiniţa din Martuni au adus şi ei un omagiu celui care a făcut posibil faptul ca ei să se nască într-o patrie liberă...