Altă Mărie cu aceeaşi pălărie sau acelaşi spirit în două corpuri

Artur Mkrtchyan, primul preşedinte al Karabaghului, este ales pe 6ianuarie 1992, pe timp de război, şi îşi exersează funcţia timp de 97 zile. Despre relaţia dintre Armenia şi Karabagh, Mkrtchyan spunea că "este acelaşi spirit în două corpuri". Având în vedere "trecutul comunist" al celor două state, nici că se putea formula mai apropiat de adevăr!
Cine vrea să intre în Karabagh, trebuie să aibă permisiunea organelor competente ale guvernului acestuia, permisiune concretizată printr-o viză. Viza este acordată pe doar două căi - fie de reprezentanţa (nu ambasada, că doar Karabaghul este un stat nerecunoscut pe plan internaţional!) din Erevan, fie direct de Ministerul de Externe din Stepanakert.
Deşi Karabaghul nu este recunoscut ca stat independent, are "reprezentanţă" nu doar în Erevan, ci şi în Statele Unite, în Franţa, în Rusia şi în Liban, care în mod normal ar trebui să acorde viză de intrare în Karabagh doritorilor, aşa cum o fac ambasadele Armeniei pretutindeni în lume, în condiţiile stabilite de lege şi de acordurile dintre Armenia şi ţările respective.
O altă posibilitate de a obţine viza de intrare în Armenia este în aeroportul internaţional Zvartnoţ, la intrarea în ţară. Deşi Karabaghul nu are aeroport internaţional, graniţe are, ca orice alt stat – la nord şi la est cu Azerbaijanul, la sud cu Iranul şi la vest cu Armenia. Singura graniţă funcţională este cea cu Armenia, iar punctul de frontieră se află în coridorul montan îngust din districtul Lacin, pe numele său armenesc Kaşatah. În mod normal, şi aici ar trebui să existe posibilitatea de a obţine viza de intrare. În acelaşi mod normal am intrat şi eu...fără ca cineva să mă întrebe de sănătate timp de 6 ore şi jumătate, cât a durat drumul de la Erevan la Stepanakert. Am obţinut apoi viza de la Ministerul de Externe, fără nici un fel de problemă. Acolo mi se reaminteşte că viza mea de Armenia va expira şi că va trebui să mă ocup şi de această problemă. Dar când se pune problema de a intermedia prelungirea acesteia sau obţinerea unei vize pe termen lung, răspunsul pe care îl primesc este fără drept de apel - "Nu vă putem ajuta. Nu putem face acest lucru. Suntem un stat separat".
Peste câteva zile, particip la lansarea publică a website-ului dedicat lui Artur Mkrtchyan, în cadrul Parlamentului. Website-ul este realizat de organizaţia "Ahavni" (porumbel, în lb. armeană), iar prezentarea are loc cu ocazia aniversării a 18 de ani la moartea lui Mkrtchyan. Mă prezint la Parlament mai repede decât ora de începere, astfel am posibilitatea să vizitez biblioteca Parlamentului. Spre surprinderea mea, în proporţie de 95%, fondul bibliotecii este compus din publicaţiile periodice ale instituţiilor statului (atât din Karabagh cât şi din Armenia) – cum ar fi, de exemplu, echivalentul Monitorului Oficial din România – , din Codul Civil din Armenia, din Codul Penal din Armenia şi alte legi din Armenia, iar restul de 5 la sută cuprinde fie cărţi referitoare la conflict, fie cărţi ce tratează Chestiunea Armeană, în general. Şi aproape un sfert din acest fond este în limba rusă (dacă nu mai mult).
Atmosfera se poate caracteriza cel mai bine parafrazându-l pe Eminescu:
"Cum nu vii tu, Artur, doamne,
Ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete,
În smintiţi şi în mişei"...