În luna septembrie 2011,
Republica Arţah sărbătoreşte cu mare pompă şi fast 20 de ani de independenţă şi
uniunea de facto cu Armenia. Dar este evident că populaţia nu se simte mai în
siguranţă decât înainte. Mai rău, dinamica virtuoasă nu s-a declanşat niciodată
şi, în 20 ani de repopulare, Arţahul a văzut exodul a 60000 dintre cetăţenii
săi – chiar şi aceia care făcuseră mari sacrificii pentru a-şi câştiga
libertatea. Pacea a răpit speranţa într-un viitor mai bun.
Toţi indicatorii economici
fundamentali sunt într-o stare critică. Deficitul
public depăşeşte 30% din PIB. Datoria externă (volumul total al creditelor
acordate de către Armenia) depăşeşte în 2011 200% din PIB, chiar dublu dacă integrăm aici şi bugetul pentru apărare
(neinclus în bugetul de stat), diferite colaborări între ministere din Armenia
şi Arţah, lucrări publice finanţate de către sponsori din exterior…În acelaşi
timp, veniturile fiscale generate de aceleaşi cheltuieli alimentează acelaşi
buget de stat.
Spune că Arţah a beneficiat de mai mult de un miliard de dolari de fonduri
umanitare şi alte investiţii nerambursabile. Cu ce rezultat ?
Electrificarea încă nu este terminată, mai multe zeci de sate încă nu au acces
la apă potabilă (pentru că reţelele cuprinse în actualele proiecte sunt cele
care deja funcţionează sau care au fost renovate în trecut), regiuni întregi nu
dispun de linie telefonică (deci nici de internet, un factor esenţial al
deschiderii către exterior), drumurile rurale sunt încă impracticabile, iar
terenurile agricole nu sunt irigate… Pe scurt, este ca şi cum fondurile di
nexterior ar fi lipsite de putere…
Este timpul de a pune capăt politicii sociale (de
asistenţă) şi de a prioritiza acţiunile în funcţie de priorităţile evidente
(curent electric, apă potabilă (în satele unde lipseşte în totalitate),
drumurile impracticabile). Fondurile exterioare trebuie să înceteze să mai
finanţeze confortul nostru şi să rămână la proiecte care corespund nevoilor
noastr imediate, fără exagerări grosolane. Sunt multe exemple în acest sens.
Este timul să ne schimbăm radical practicile de lucru şi de management.
Când va exista un buget de stat
care să separe cheltuielile de funcţionare şi cele de investiţie, pentru a
autofinanţa cheltuielile zilnice din veniturile locale şi pentru a coordona mai
bine cheltuielile de investiţie printr-o utilizare mai eficientă a resurselor
oferite de actori externi ? Doar cu acest preţ republica Arţah va deveni
stăpâna propriului său viitor, ştiind că fondurile pe care le primeşte
reprezintă tot atâtea resurse care lipsesc altundeva.
Pentru cât timp vor fi capabile
resursele externe să ne finanţeze economia ? Pentru cât timp ne vom puta
permite să risipim resursele disponibile ? Acesta nu este un model viabil.
Este un limbaj al raţiunii. Dacă viitorul ţării depinde de renovarea
infrastructurii sale de bază, atunci îmbunătăţirea
colectării impozitelor este de datoria statului, precum şi o reevaluare
completă a managementului resurselor publice, pentru a-şi putea permite să
sprijine întreţinerea infrastructurilor existente şi renovarea celor vechi. Pe
termen scurt, schimbarea politicii
economice pentru a lupta împotriva importurilor şi a favoriza exporturile
pin politici inovatoare şi voluntare, cu scopul ca mana deficitului balanţei
comerciale să contribuie la creşterea veniturilor populaţiei locale şi
accelerarea dezvoltării.
Ni se spune că este nevoie de miliarde pentru a reconstrui
Arţahul. Creditorii şi sponsorii
actuali nu dispun de asemenea mijloace. Fondurile umanitare nu pot sprijini
totul. Prin urmare, trebuie să se străduie să se asigure că cele mai mici sume
creează cele mai importante mijloace de dezvolate, pentru a favoriza creşterea
veniturilor satului. Dezvoltarea depinde nu atât de finanţarea exterioară, cât
de gestiunea corectă a resurselor disponibile în interiorul ţării.
Sponsori, fiţi responsabili, cereţi celor cărora le incredinţaţi donaţiile
voastre să vă dea de seamă (rezultate în ceea ce priveşte dezvoltarea şi
creşterea indusă). Asiguraţi-vă că sunt gestionate la fel de serios precum au
fost şi eforturile şi atenţia dvs care le-au generat.
Intermediari, fiţi responsabili, gestionaţi independent fondurile care vi se
încredinţează, iar dacă aveţi posibilitatea de a avea reprezentanţi locali,
reamintiţi-le că sunt reprezentanţi ai unor Organizaţii Non Guvernamentale
(ONG).
Reprezentanţi ai
statului, fiţi responsabili, aşteptaţi mai puţin din exterior şi cereţi mai
multe eforturi şi mai multă implicare din partea concetăţenilor dvs. Faceţi-i
responsabili pentru activităţile şi pasivitatea lor. Fiţi un exemplu,
deasemenea. Cetăţeni, fiţi
responsabili, salvarea voastră este
în mâinile voastre, nu aştepţaţi războiul ca să fiţi gata de sacrificiu.
Viitorul copiilor voştri este în joc. Pacea se construieşte zi de zi, nefiind
materialist şi neaşteptând recunoştinţă şi aprobare din partea vecinului pentru
a face ceva util pentru toată lumea.
Care sunt bogăţiile materiale într-o ţară
ameninţată cu distrugerea totală ? Ştiind că Azerbaijanul încă nu a
renunţat la război, războiul nu s-a terminat. Războiul este o chestiune
serioasă, nimeni nu are dreptul să se odihnească. Dorinţa de a trăi bine
astăzi este o slăbiciune care ne-ar putea costa scump mâine. Nu avem luxul de a
ne permite acest lucru.
Visez
la ziua în care cetăţenii Arţahului se vor implica voluntar în proeicte comune,
politicienii îşi vor asuma anumite riscuri, iar sponsorii şi intermediarii lor
îşi vor lua în serios actele de caritate…
Armen Rakedjian,
Preşedinte al Organizaţiei
«Aravni»
